CÂND FOLOSIM ANVELOPELE DE IARNĂ ?

CÂND FOLOSIM ANVELOPELE DE IARNĂ ?

Poliţia Română reaminteşte că utilizarea anvelopelor de iarnă este obligatorie atunci când se circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei.

De asemenea, autovehiculele cu greutatea de peste 3,5 tone trebuie echipate cu dispozitive antiderapante.

Adaptaţi permanent viteza de rulare la condiţiile de drum şi trafic. Astfel, chiar dacă vă aflaţi în localităţi sau în afara lor, iar partea carosabilă este umedă ori acoperită de polei, gheaţă, zăpadă sau mâzgă, trebuie să circulaţi cu o viteză care să permită oprirea în siguranţă, având în vedere că distanţa de frânare în astfel de condiţii este mult mai mare.

Poliţiştii rutieri atrag atenţia asupra necesităţii respectării indicaţiilor poliţiştilor rutieri şi a lucrătorilor de la Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale, în cazul interzicerii temporare a circulaţiei pe unele sectoare de drum.

Legislația în vigoare nu condiţionează utilizarea anvelopelor de iarnă de o anumită dată calendaristică, ci de starea părţii carosabile, respectiv atunci când se circulă pe drumuri acoperite cu polei, gheaţă sau zăpadă.

Drum bun!

Comments
folie auto folie auto folie auto folie auto